2020 Top Ten of Conflict

Partidul Social Democrat (România)
Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist
Pandemia de COVID-19 în România
Pandemia de COVID-19 din România este o epidemie aflată în curs de desfășurare pe teritoriul României cauzată de noul coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2), virus care provoacă o infecție numită COVID-19, care poate fi asimptomatică, ușoară, moderată sau severă. Infecția severă include o pneumonie atipică severă manifestată clinic prin sindromul de detresă respiratorie acută
CSA Steaua București (fotbal)
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, cunoscut sub numele de Steaua București, pe scurt Steaua, este un club de fotbal românesc din București, și una dintre secțiile sportive ale CSA Steaua București, ce evoluează în prezent în Liga a II-a. În 2017, clubul sportiv și-a reactivat secția de fotbal și a intrat în sezonul 2017-2018 al Ligii a IV-a
Dorian Popa
Dorian Popa este un vlogger, compozitor, dansator, cântăreț și actor român. A devenit cunoscut în 2011, odată cu apariția sa în serialul Pariu cu viața alături de colegii săi din Lala Band, unde l-a interpretat pe Andrei Anghel, serial care a primit premiul pentru „cel mai bun debut” la Gala Premiilor VIP
Viorica Dăncilă
Vasilica-Viorica Dăncilă este o politiciană română, fost președinte al Partidului Social Democrat, care a ocupat funcția de cel de-al 67-lea prim-ministru al României de la 29 ianuarie 2018 până la 4 noiembrie 2019. Este prima femeie din istoria României care a deținut această funcție. Din 12 aprilie 2022 este președintele Partidului Națiune Oameni Împreună - prescurtat NOI, în urma primului Congres Național al partidului, organizat în Bucuresti
Alianța pentru Unirea Românilor
Alianța pentru Unirea Românilor este un partid politic conservator cu orientare fascistă din România
Zeus
Zeus este zeul cerului și al tunetului în mitologia greacă. Acesta este regele zeilor de pe Muntele Olimp. Echivalentului său roman este Jupiter, mitologia și puterile sale fiind similare, deși nu identice, și cu cele ale zeităților indo-europene precum Perkūnas, Perun, Indra, Dyaus și Thor
Ion (roman)
Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920
Liviu Dragnea
Liviu Nicolae Dragnea este un politician român, fost președinte al Partidului Social Democrat și fost președinte al Camerei Deputaților. Până la încarcerarea sa, Liviu Dragnea era considerat cel mai influent politician din România
5GANG: Un altfel de Crăciun
5GANG: Un altfel de Crăciun este un film românesc de comedie, lansat în 2019, constituind debutul regizoral al lui Matei Dima, care a scris și scenariul alături de Radu Alexandru și Vali Dobrogeanu